Cel mai bun luptător de MMA român intră azi în cuşcă la Dublin

Considerat de către multi iubitori ai sportului de contact ca fiind cel mai bun luptător de MMA din România,  Ion Pascu revine astăzi în cușca și îl va întâlni pe Henry Fadipe (9-8-1) în cadrul evenimentului BAMMA, găzduit la Dublin.

Pascu revine după un meci pierdut prin decizie unanimă în faţa lui Aslambek Saidov în luna martie, când a luptat prima dată pentru SBG Ireland, clubul cu care se antrenează de la începutul acestui an.

Adversarul său, Henry Fadipe, luptător de origine nigeriană dar stabilit în Irlanda este supranumit “Herculeez” şi cel mai probabil va fi favoritul publicului. Prin urmare, Pascu are nevoie de susţinerea românilor.

“La Manchester, în lupta cu Saidov au fost doar 7-8 români care să mă susţină şi nimic mai mult. Sper ca în Dublin sa fiu susţinut de multă lume pentru că am nevoie sa câştig”, spune “Bombardierul”.

Din fericire, românul are parte de sprijin moral din partea familiei sale – soţia şi băieţelul în vârstă de doi ani, care s-au mutat în Irlanda în luna aprilie pentru a-i fi alături.

Cei trei locuiesc într-un apartament situat la câţiva kilometri de sala unde se antrenează Pascu. “Este un mare ajutor pentru mine să îi am aproape, deşi viaţa este foarte scumpă aici şi încă nu s-au acomodat”, afirmă românul.

Pascu are ca obiectiv o luptă pentru centura BAMMA pe care să o câştige şi astfel să acceadă în UFC. Până atunci trebuie să îl învingă pe Fadipe, care în trecut s-a antrenat la actualul club al lui Pascu, SBG, club la care se antrenează şi celebrul Conor McGregor.

Meciul dintre cei doi promite să fie unul interesant. Ion Pascu are un trecut în lupte şi s-a remarcat ca un sportiv foarte echilibrat tehnic. Despre Fadipe, fosta luptătoare UFC Aisling Daily, care s-a antrenat alături de el o perioadă la SBG, afirmă: “Este un striker foarte exploziv, cu puţin grappling. Este foarte spectaculos de urmărit”.

Categories
MMA

RELATED BY