Sursa foto: thoughtco.com

Chute Boxe – Fabrica de legende

Toată lumea o iubea pe Gina Carano şi avea motive să o facă. Frumoasa luptătoare a fost cea care a lansat MMA-ul feminin, înainte ca Ronda să îşi facă apariţia.

 

În August 2009, urma să fie încoronarea oficială a reginei, într-un show televizat, împotriva braziliencei Cristiane Justino. Lucrurile au stat altfel. Justino – supranumită Cyborg – a câştigat prin KO – minutul 4:59 din prima repriză. Diferenţa dingre cele două era următoarea: pentru Carano, MMA-ul era un sport, pentru Cyborg era o luptă.

 

 

Victoria, ca şi celălalte de după au fost tributul Chute Boxe – academia din Curitiba care a lansat-o atât pe Cyborg cât şi mulţi alţi luptători.
Filosofia echipei a fost şi a rămas una simplă – “Noi căutăm mereu KO-ul. Noi un avem antrenamente de lucru la plasă. Noi ne antrenăm pe proiectări pentru GNP sau submisii” – afirmă Lucas Martins – membru al academiei.
“Pentru o vreme, echipa fundată de Rudimar Fedrigo în 1978 era cea mai de temut echipă. Era compusă din criminali care căutau sânge de îndată ce urcau în ring sau cuşcă şi ieşeau aproape întotdeauna învingători. După cum am mai spus, un era vorba de sport, era vorba de luptă iar în luptă nu există prieteni”.

“Vin de la o şcoală veche, unde ne luptam numai cu rivali şi duşmani – a spus Cristiano Marcello (fostul antrenor de jiu jitsu la Chute Boxe) în 2014. Dar timpurile se schimbă şi luptătorii trebuie să se adapteze la schimbări. Deja am luptat de câteva ori cu prieteni. Mi se pare un lucru deosebit să lupţi, după care să bei ceva cu adversarul după eveniment”
“Pe atunci, aveam probabil cinci-şase lupte adevărate in fiecare zi. Antrenamentele erau foarte intense pentru că fiecare voia să se facă remarcat şi să participe la show-uri mari. Dar pe atunci un erau pera multe show-uri – numai UFC şi Pride, deci chiar trebuia să îţi arăţi potenţialul”.

Întrebat cum erau antrenamentele pe atunci faţă de cum sunt în present, Mauricio Shogun Rua, fost campion UFC la categoria semigrea şi câştigător al Pride Grand Prix în 2005 la actegoria mijlocie, a râs şi a spus: “Am avut meciuri mult mai uşoare decât ce expetimentam la antrenament, nu numai pentru că ne antrenam tare dar voiam să fim cât mai aproape de realitate într-o vreme ăn care loviturile de picior si genunchi în timp ce adversarul era la podea, erau interzise. Deci poţi să îţi imaginezi cât de dur era antrenamentul”
“În plus, i-am avut pe Wanderlei, Ninja, Pele, Anderson, Assuerio, Master Rafael iar mai târziu Werdum, Luiz Azeredo, Nino Schembri, Macaco, Cyborg şi alţii. Deci poţi să îţi imaginezi cum era. Treceam prin iad des, ajungeam în poziţii şi situaţii în care un ajungeam într-o luptă”.

“Atmosfera a format luptători, a legat prietenii şi a creat familia. Dacă erai membru al Chute Boxe, aveai o gaşcă gata să intervină de câte ori aveai nevoie. Nu purtam un tricou cu academia, făceam, câteva reprize şi mergeam la suc. Asta era o şcoală veche şi antrenamentele erau foarte dure, într-o vreme în care MMA-ul nu era un sport de masă”.

“Erau alte vremuri, alt sport şi puneam suflet în fiecare sesiune de antrenament – spune Rua. Îmi aduc aminte că toată lumea era un pic tensionată la antrenament şi când realizai că e zi de sparring, toţi eram nervoşi. Dar asta cu siguranţă i-a făcut pe tipii ăştia aşa duri cum sunt iar când intrai într-o luptă, aveai toată încrederea, ştiind că ai trecut prin toate astea”.

“Mă mândresc cu faptul că provin din această şcoală – spune Rua. Sunt multe legend despre cum era pe atunci iar partea amuzantă este că majoritatea sunt adevărate. Erau antrenamente foarte grele şi s-a dezvoltat o încredere şi dorinţă de victorie iar asta este fundamental pentru un luptător. Numai cei cu inimă şi psihic tare stăteau pentru că acolo era un grup de indivizi care se bătea în fiecare zi la antrenament. Să reprezinţi şcoala noastră era o chestiune de mândrie şi o făceam din toată inima”.

Categories
Stiri

RELATED BY