Povestea celui mai titrat luptator de MMA: Ion "Bombardierul" Pascu

Cand saracia ucide performanta

poster-pascu-%22bombardierul%22-ion-mmaIn 1992 cand s-a apucat de sport, lui Ion Pascu nici nu-i trecea prin cap ca peste 24 de ani avea sa fie catalogat drept cel mai bun luptator profesionist al Romaniei. A inceput sa practice lupte libere la 10 ani, in Constanta natala, indemnat de un coleg de clasa. Nici parintii, nici fratele, nici cele trei surori n-au avut vreodata treaba cu sportul. Din familia Pascu, Ion a fost primul si singurul care s-a indreptat catre sport. “La inceput totul parea o joaca, mergeam la sala si ma tavaleam ore-n sir. Am avut parte si de un antrenor extraordinar, Ioan Barbatei, Dumnezeu sa-l odihneasca. Era foarte apropiat de noi, intra pe saltea, ne arata in amanunt cum se face fiecare procedeu, era antrenorul perfect pentru niste copii care de abia paseau in lumea luptelor”. In perioada junioratului toate au fost bune si frumoase . A fost vicecampion national de cadeti si de doua ori campion national de juniori. La 21 de ani insa, in primul an de seniorat, isi da seama ca deja are alte nevoi, alte necesitati iar viata de sportiv in Romania nu il poate ajuta nici macar sa supravietuiasca. “Aveam nevoie de bani, pentru mine, pentru familie iar luptele nu-mi ofereau nici o perspectiva. Ca sa reusesc ceva ar fi trebuit sa iau o medalie mondiala sau olimpica dar ce sanse aveam eu, ca roman, sa fac asta ? “

De la lupte la wushu

“In situatia asta am renuntat la sport si m-am dus la munca. Am muncit pana la 25 de ani cand intr-o anumita conjunctura am venit in Bucuresti. Munceam si aici dar in acelasi timp am inceput sa merg la sala. La inceput n-o faceam cu un scop bine definit, ma duceam mai mult de placere, ca sa am o forma fizica acceptabila.  Eu imi faceam antrenamentul meu de lupte dar incet,incet, am inceput sa deprind si tehnici din alte discipline, din box, kickboxing, wushu. Cel mai repede m-am lipit de wushu unde sunt permise proiectarile iar cei 11 ani de lupte libere s-au vazut imediat aici. In 4 luni am ajuns vicecampion national de wushu iar apoi am cucerit titlul national in mai multe randuri”.

Primii bani adevarati

Vara 2008 i-a adus lui Ion Pascu primii bani adevarati castigati din sport. Americanul Todd Medina, pe atunci casatorit cu Raluca Sandu, a venit in Romania hotarat sa popularizeze mma-ul. Printre sportivii invitati sa lupte in cea de a doua gala de mma organizata de Medina in Romania s-a numarat si Ion Pascu. “A fost primul meu meci ca luptator profesionist de mma. L-am avut adversar pe Marian Iordan care ma provocase anterior pentru ca luptasem si castigasem contra unuia care-i era coleg de club. Am incheiat lupta in 30 de secunde prin strangulare dar nu rapiditatea cu care am castigat m-a uluit ci bursa de meci. Am primit 3500 de euro pentru meciul ala, nu-mi venea sa cred. Banii incasati aici m-au facut sa realizez ca totusi poti castiga bine ca sportiv profesionist cu conditia sa te tii de treaba. Sincer sa fiu, pe vremea aia nu stiam nici de UFC, nici de Pride, nici de K-1. Nu fusesem un fan al sporturilor de genul asta deci n-aveam modele de urmat din zona asta si nici nu eram la curent cu castigurile din aceste promotii. Eu imi vedeam de antrenamentele mele si atat. Acum, dupa gala lui Medina, am luat hotararea de a merge inainte ca luptator profesionist”.

Anglia

In toamna lui 2008, Ion Pascu a mai luptat intr-o gala organizata de Medina, dupa care americanul a bagat divort, si-a luat bocceluta si dus a fost. Nemaiavand alternative locale in mma, Pascu a continuat sa participe la concursuri de wushu si sa lupte in diverse gale de kickboxing. S-a antrenat printre altii cu Alin Panaite, Ciprian Sora si Horia Radulescu. Sansa i-a suras din nou in martie 2011. “Am primit o invitatie de participare intr-o gala de mma cu vreo zece zile inainte de meci. Li se accidentase un sportiv si cautau inlocuitor. M-am dus fara sa stau pe ganduri. Ala avea 95 de kg iar eu 83. Omu’ a cedat rapid fizic si s-a intors cu spatele iar eu, fara mare experienta l-am lovit dupa ceafa, nu tare dar l-am lovit. M-au descalificat pentru lovitura nepermisa insa se vede treaba ca am lasat o impresie buna caci apoi am primit regulat invitatii de participare de la diverse promotii. Luand contact cu englezii am inceput sa-mi dau seama ce inseamna de fapt sa lupti la un nivel inalt. Am inceput sa-mi dau seama ce lipsuri am si sa ma corectez. Dupa parerea mea e mai bine sa fii un sportiv mediu la mai multe discipline – box, lupte, kickboxing, bjj samd decat sa fii excelent la unele si foarte slab la altele. Am cautat sa-mi imbunatatesc tehnicile de bjj si de box si am inceput sa cunosc valoarea galelor si a luptatorilor. In general, adversarii pe care-I intalnesc in galele din Anglia sunt puternici si mai inalti decat mine. Eu aveam probleme cu defensiva impotriva trecerilor la sol si totodata eram usor de dus pe plasa. In plus, cam picam fizic in runda a treia. Am inceput sa ma corectez si sunt convins ca se va vedea asta cat de curand. Partea proasta e ca in Romania nu am parteneri de antrenament pe masura iar in Anglia exista dar fie sunt prea scumpi fie nu stiu eu de unde sa-i iau”.

BAMMA trambulina catre UFC

In 2013, Ion Pascu a patruns in BAMMA – British Association of Mixed Martial Arts, promotie care pentru unii sportivi s-a dovedit a fi o trambulina catre UFC. “Din ce am observat eu, BAMMA este un fel de pepiniera pentru UFC. De obicei cine dobandeste o centura in BAMMA, cine scoate capul in vreun fel, pleaca automat in UFC. De exemplu, la categoria mea, 84 kg, Scott Askham, detinator al centurii, a fost recrutat de UFC si nu e singurul. BAMMA poate fi si trenul meu catre cea mai tare promotie de mma din lume. E singura sansa de a realiza ceva ca luptator de mma. De fapt ca sa reusesti in mma iti trebuie o intreaga echipa de antrenori care sa colaboreze, sa se sfatuiasca, pe cand la noi e vai si amar. In afara de asta e si multa invidie. Cand am spus prima oara ca tinta mea e sa ajung in UFC cei mai multi, chiar si dintre apropiatii mei, mi-au zis…<Nu esti sanatos la cap ?! Te crezi mare si tare ?! Cum crezi c-o sa ajungi tu acolo ?> M-au surprins neplacut toate reactiile astea. Eu m-as fi bucurat si as fi incurajat pe oricine si-ar fi propus asa ceva. Noroc ca sunt optimist, am incredere in fortele mele si nu ma demoralizez asa usor”. Din nefericire, in 2015, Pascu a lipsit 6 luni din cusca din cauza unei operatii la ligamente. A revenit cu o doza la fel de mare de optimism iar la finele lui 2016 e gata sa reia contactul cu BAMMA ceea ce inseamna ca visul de a patrunde in UFC continua penru cel supranumit “Bombardierul” datorita stilului inimitabil de a lupta.

Sursa articolului http://vanatoruldelegende.blogspot.ro/2016/10/ion-pascu-bombardierul-romaniei.html

Categories
MMA

RELATED BY